top of page
Caută
Poza scriitoruluiRadu Mihai Matei

Echipa din Dealu Mare

Actualizată în: 18 dec. 2020

CENTRUL CULTURAL & COMUNITAR NUCU promovează cultura și valorile autentice ale localității Urlați și, prin evenimente de marcă, adună împreună comunitatea. Prin activități incluzive creștem numărul turiștilor în zonă, punând în valoare tradițiile, produsele și patrimoniul local, în special Conacul Nucu. Este vorba de una dintre puținele crame boierești care s-au păstrat în regiunea Urlațiului, construită în 1912, aflată acum în proces de restaurare.

Misiunea socială a CENTRULUI CULTURAL & COMUNITAR NUCU este de a contribui la revitalizarea comunității, prin evenimente creative, incluzive si culturale de calitate, într-un spațiu autentic, conectat la natură și la comunitate.


Despre noi:


Ne-am mutat in Urlați cu familia, din Bucuresti, in 2014, si de atunci ne implicam foarte mult in comunitate – atat eu, cât și soțul meu, Mircea Crisbășanu. Suntem implicați în Asociatia ROI (www.aroi.ro), unde dezvoltam proiecte educaționale și de dezvoltare a comunității în mai multe locuri din țară. La Urlați dezvoltăm diverse inițiative, care pun accent pe dezvoltarea elevilor/tinerilor, voluntariat si dezvoltare comunitară. Contribuim la proiectele Grupului de Inițiativă Comunitara Urlați - GICU ca mentori, la dezvoltarea Clubul Impact Urlați format de liceenii din localitate. Susținem în mod activ Centrul pentru persoane cu dizabilități Casa Rozei.


Suntem activi în comunitate și prezenți periodic în media și social media, oamenii ne cunosc și ne urmăresc deja - exemplu de articol din Cariere aici. Despre mine puteti citi aici


Despre Mircea Crisbășanu, o scurtă descriere aici

Suntem bine conectati la mediul de business din Bucuresti, unde am locuit inainte de a ne muta cu familia la Urlți. Am dezvoltat relații bune cu comunități și persoane influente din București, Ploiești si Urlati, ceea ce este un atuu în atragerea de clienți la Conacul Nucu. În plus, in ultimii ani, am dezvoltat diverse proiecte educationale in Urlați, așadar întelegem nevoile tinerilor/ale școlilor și ale comunității locale.


Membrii Nucu:


Simona Crisbășanu

Simona Crisbășanu


Am urmat ASE si am licenta de economist, cu un master in economia si finantele UE. Am o experienta bogata in domeniul comunicare-promovare-evenimente, precum si in gestionarea de proiecte/bugete. Incepand din 1994 si pana in prezent, am lucrat atat in mediul privat, cat si in mediul public si al societatii civile ca responsabil/manager in domeniul comunicarii (ex de pozitii detinute: redactor la Mediafax si Adevarul, manager comunicare – corporate affairs la Philip Morris Romania, director comunicare – corporate affairs la Provident Financial, director comunicare – corporate affairs la Adevarul Holding, membru in Boardul Federatiei Coalitia pentru Educatie, presedinte la Asociatia ROI).

Ca manager in cadrul a diverse companii multinationale, am beneficiat de numeroase cursuri de comunicare, project management si coaching, ceea ce mi-a dezvoltat aceste abilitati. Nu in ultimul rand, ca director in cadrul Adevarul Holding si presedinte al Asociatiei ROI am organizat diverse evenimente publice (lansari de publicatii/promovare, evenimente de comunitate etc). De asemenea, am dezvoltat proiecte, am atras si am gestionat bugete semnificative, ceea va ajuta la dezvoltarea afacerii de la Urlati. În 2019, am participat la un curs de antreprenoriat, iar în februarie 2020 am participat la cursul de manager de întreprindere socială organizat lași de Fundația Alături de Voi.

In ceea ce priveste recunoasterea contributiei mele la nivel social, in 2014, prestigioasa revista Foreign Policy Romania m-a nominalizat printre cei 100 de romani care prin puterea ideilor sau a exemplului misca lucrurile in Romania. In 2014, am primit premiul Femeia Anului 2014 pentru Excelenta in Educatie de la Revista Avantaje. In 2017, m-am aflat pe harta inovatorilor sociali din România publicată de Ashoka. Iar în 2018, am fost una dintre cele 100 de femei prezente în volumul „Forța Civică a Femeilor”, publicat de Andreea Paul.

 

Mircea Crisbășanu


Mircea Crisbășanu

Mircea preferă să vadă partea bună a României și se concentrează pe ceea ce pot construi împreună cu alți parteneri. După ce a studiat pentru un master în construcții timp de 2 ani în Olanda și a vizitat Elveția, a hotărât să se întoarcă în România pentru a dezvolta o afacere socială într-un domeniul nou: cicloturismul, care pune în valoare unicitatea plină de farmec a naturii și a satului românesc. Astfel, în 2011, a pus bazele Cycling Romania, prin care organizează tururi pe bicicletă pentru iubitorii de mișcare în aer liber în diverse zone din România, inclusiv Dealu Mare. Mircea este pasionat de patrimoniul local, tradiții și cultură gastronomică locală, fiind conectat și la mediul de business.


 

Alexandra Matei


Alexandra Matei

Alexandra Matei, în vârstă de 18 ani, este lider al Clubului Impact Urlați și este un exemplu de implicare civică pentru tinerii din localitate. De câțiva ani, se implică în dezvoltarea de inițiative în comunitate, în relație cu persoane vulnerabile, în special persoane cu dizabilități.





 

Radu Matei


Radu este un tânăr din Urlați cu studii și experiență la nivel internațional, cu expertiză în resurse umane și promovare, care se implică în dezvoltarea comunității locale. Radu este născut în orașul Urlați în anul 1990, a privit orașul prin ochii unui copil, a învățat la liceul din oraș iar dupa mai bine de 11 ani departe de casa a decis să se întoarcă acasă.

210 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


Post: Blog2_Post
bottom of page